O companie din industria de componente auto din China, care vrea să se apropie de vestul Europei, intenţionează să investească circa 12 milioane de euro pentru a deschide o fabrică în vestul ţării, unde ar angaja 300 de persoane. Reprezentanţii firmei s-au întâlnit, vineri, cu viceprimarul Aradului. Reprezentanţii companiei chineze, care desfăşoară afaceri în industria de componente auto, s-au întâlninit cu viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, pentru a tatona investiţia în Arad. „Compania mai analizează posibilităţi în Bulgaria sau Ungaria, însă preferă România, unde se ia în calcul Arad“, a declarat, Florina Bota-Ştefan, care consiliază compania chineză. Compania mai are câte o fabrică în China şi Mexic, iar acum vrea să investească în vestul României sau în altă ţară din Europa de Est, având în vedere că are mulţi clienţi importanţi în ţări din vestul Europei. La Arad, investitorii s-au întâlnit cu autorităţile, care i-au asigurat pe reprezentanţii companiei chineze de tot suportul. „Am avut vizita unor cetăţeni chinezi, investitori, care şi-au exprimat dorinţa de a investi în România, în partea de vest, sau în alte ţări din estul Europei. Acum erau în tatonare să vadă unde sunt condiţiile cele mai proprice pentru afacerea lor. O afacere despre care înţelegeam că ar fi o construcţie de fabrică de circa 10-12 milioane de euro cu capacitate care să angajeze circa 300 de muncitori în domeniul automotive din dorinţa de a apropia producţia din China mai spre vest, unde sunt beneficiarii, marile fabrici de automobile“, a declarat, viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Autorităţile încearcă să aibă oferte cât mai atractive pentru a convinge compania să investească în Arad.
„Evident, ca şi cu alte ocazii, cu alţi investitori, indiferent de domeniu, administraţia caută să-şi prezinte ceea ce îi permite legea să le ofere şi în special nu putem oferi facilităţi fiscale, dar ne străduim să le punem la dispoziţie ceea ce e la îndemâna administraţiei locale”, a mai declarat Călin Bibarţ.
Administraţia locală poate sprijini compania cu infrastructura: drum de acces la terenul unde firma vrea să investească, utilităţile să fie în zonă şi reprezentanţii companiei să-şi poată face branşamente şi contracte cu firmele de utilităţi. De asemenea, se poate oferi consultanţa pentru orice fel de întrebări au, nu doar în domeniul construcţiilor, ci şi al avizelor, al capacităţilor tehnice pe care reţelele de energie, gaz, apă din zona respectivă le au, ce documente au nevoie, cât durează procedurile.
În Arad există o platformă a Zonei Libere Arad-Curtici şi mai multe arii industriale, însă dacă găsesc terenuri pe piaţa privată, companiile vor începe investiţii şi în alte zone ale municipiului